Posts Tagged ‘ Relatii ’

Oameni

Cunoastem mii de oameni.

Pe unii mai mult, altora le stim doar numele, unii ne-au ajutat cand eram jos, altii uita sa te salute cand trec pe langa tine, unii ti-au zambit cand ti-au vandut un ziar, altii stiu cele mai ascunse secrete ale tale, multi sunt falsi, cativa ti-au dat o bere, altii te-au ascultat plangandu-ti de mila in fata ei, unii te-au vazut deprimat, altii doar in cele mai bune momente, insa majoritatea dintre ei nu au nici cea mai vaga idee despre cum esti tu cu adevarat.

Avem o multime de relatii, cunostinte, legaturi si totusi trebuie sa te intrebi uneori pe cine cunosti cu adevarat.

Si pe tine, pe tine cine te cunoaste? Cui ii pasa cu adevarat de tine si de ceea ce esti tu de fapt?

Mai mult nu e intotdeauna mai bun. Invata sa ii tii aproape pe oamenii pentru care chiar esti important indiferent de numarul celor din jurul tau.

Intrebari de la cititori

1 – De ce Dudu Steel o are superioara?

Excelenta intrebare! Pentru ca e singura pula despre care am auzit ca a crescut de la 22 la 27 de centimentri. Cica ar fi cat un cocean de porumb. Feriti-va !

2 – De ce pestii nu se lovesc la glezna?

Cine te-a pacalit? De obicei calca stramb cand se uita dupa vreo stiuca cu tate mari. Oricum pestele se impute de la cap…

3 – De ce am atat de mult timp liber, in clasa a 11-a?

Nu am, dar imi fac ca sa scriu de negrii. 😆

Troleibuzul 79

Sau greva la metrou…

Ca sa ajung in timp util la liceu, cu metroul, trebuie sa ma trezesc in jur de ora 6. Astazi, cand metroul nu era o optiune, s-a nimerit sa nu ma dau jos din pat pana la 7 fara un sfert.  M-am spalat, mi-am pus lentilele, m-am imbracat in timp record si am plecat de acasa pe la 7. Ziua nu incepuse promitator, dar era nimic fata de ceea ce avea sa urmeze.

Ajuns in capatul strazii, vad autobuzul 102, supranumit, pe merit, masina timpului. Eram cam la 30 de metri de statie asa ca a fost nevoie sa alerg. Din motive care imi scapa, soferul s-a decis sa inchida usa din fata mai devreme decat celelalte doua, asa ca am prins autobuzul mai intai cu o mana si jumatate de cap. Din fericire, usa s-a deschis si am reusit sa patrund in intregime, in misticul mijloc de transport.

Dupa chinuri groaznice prin taramul faradelegii, adica Salajan, am ajuns la statia unde trebuia sa astept troleibuzul 79. Si am asteptat, nene… In fine, dupa vreo 15 minute, cand in statie erau mai multi oameni decat pe Ghencea la meciurile nationalei, soseste neaos si un 79. Bineinteles ca era o vechitura verde si nu unul dintre cele noi, albe.

A fost aglomerat de la inceput, insa atunci cand am ajuns la Baba Novac, neplacerile au luat proportii. Pozitia mea e destul de complicat de explicat : eram lipit de o bara, fiind nevoit sa ma tin de ea, cu mainile la nivelul gatului, cu genunchiul stang, tactic plasat pentru echilibru, intre doua scaune.

Vehiculul isi depasise cred capacitatea de vreo 2 ori, astfel incat toata lumea devenise extrem de intima cu mine. In dreapta mea, era o stimabila doamna la varsta a treia / baba care s-a gandit ca ar fi dragut sa se tina de bara, ducandu-si mana undeva la 10 centimetri de fata mea, emanand un miros fresh si reconfortant de chiftele si naftalina si care nu a incetat sa tuseasca timp de 30 de minute. In fata mea, pe scaun, se afla o domnisoara draguta, pe care, fara voia mea, am pedepsit-o pe tot parcursul drumului. Atunci cand cineva cobora sau urca eram impins de asa natura ca penisul meu (supranumit dragonul :lol:) ajungea extrem de aproape de capul ei. De altfel, in incercarea disperata de a deschide un geam, i-am aplicat un cot in cap cu destul de multa convingere. Pe parcursul calatoriei, s-a creat un fel de legatura intre noi si asa am ajuns eu, de la „ma scuzati, va rog” la „iarta-ma”. Ultimul personaj, dar cu siguranta nu cel din urma, este ea, magnifica tanara care m-a calarit nu o statie, nu doua, ci timp de 70 de minute. Si nu faptul ca s-a sprijinit pe mine tot drumul e problema, nu. Undeva pe la inceputul calatoriei, s-a hotarat sa asculte muzica si din pacate pentru mine nu a scos niste casti discrete in-ear / dopuri, ci niste chestii mari si odioase ce au indeplinit rolul de instrumente de tortura pentru mine. In esenta nu ma deranja ca asculta muzica, doar ca ea, nu avea preferinte ca un om obisnuit,nu. A inceput cu o melodie rock, ceva cu „Dieee (engl. mori)”, asa ca m-am resemnat rapid, crezand ca asta va fi tot, dar nu a fost sa fie. A 2a piesa a fost 50 Cent – In da club si a 3a, ceva cu Tupac si 4a, Elvis.Pana la Foisorul de Foc (unde un tramvai se defectase, blocand intersectia), ascultasem cam tot ceea ce exista in materie de muzica pe Terra : Green Day, raggae, Eminem, Paul van Dyk, iar rock si multi, multi altii. De la stres, caldura si mixtapeul pe care nu as fi vrut sa-l aud in viata mea, simteam cum celulele mele nervoase se sting una cate una.

Altceva nou pentru mine, a fost sa vad toti coclaurii de pe traseul lui 79. De regula, masinile circula pe marile artere sau bulevarde, dar cred ca asta e ceva mai special. Eram mereu pe strazi inguste si arate de gropi, avand tot timpul senzatia ca soferul merge acasa si ca statiile sunt la oameni in curte.

Ajuns in sfarsit la liceu, la a 2a ora de curs, dupa un drum de 40 de minute care a durat 2 ore, aflu ca nu s-a tinut prima ora si ca pana la sfarsitul zilei nu aveau sa fie profesori decat la 3 din 6 cursuri, din motive care,sincer, nu ma intereseaza catusi de putin.

Debusolat fizic si psihic, dupa o zi in care cea mai inteligenta activitate a mea a fost sa urmaresc un joc de Lapte Gros, astept cuminte troleul fermecat. Vine destul de repede, dar din pacate, aproape la fel de aglomerat ca cel de dimineata. Aflat inauntru, mare mi-a fost surprinderea sa vad ca troleibuzul este cel cu care am venit si credeti-ma ca nu ma insel. Am avut destul timp sa studiez toate abtibildurile si posterele din el.

Pleaca in tromba, ca orice sofer care se respecta si eu ma agat din reflex, ca sa nu cad, de tetiera unui scaun. Din pacate, cauciucul nu mai exista si nu era decat un burete negru si lipicios, atat de convingator, incat nici apa calda si sapunul nu mi-au scos jegul de pe mana.

Apoi la o statie de parcul IOR, zona unde ma simt, relativ, ca acasa, cand credeam ca nimic nu se mai poate intampla, izbucneste un scandal la jumatate de metru de mine. Cand cineva a cerut cateva indicatii, doua babe au inceput sa se certe, pentru a stabili care e drumul cel mai scurt. Au ajuns de la „nu e bine asa doamna”, la „ce te bagi in seama?”, la „taci, fa!”, totul incheindu-se apoteotic cu sotul uneia dintre ele, introducandu-si degetul mijlociu in gura, ca un clovn schizofrenic, pentru a-i ura de bine celeilalte.

Cobor si iau 102ul, dar e foarte aglomerat, asa ca ma dau jos la Salajan si merg ultima statie pana acasa, pe jos.

In primul rand, multumesc RATB pentru clipele de vis oferite. In al doilea rand, vreau sa multumesc „liderilor” nostri, ai caror morti, i-am pomenit de fiecare data cand le vedeam din troleibuz fetele pe afisele electorale, gandindu-ma la cum e sa stai pe bancheta din spate a unui Mercedes S-Klasse, dotat bineinteles cu girofar. Imi multumesc mie ca nu am pornit genocid si ca am avut rabdare se spun intreaga poveste si nu in ultimul rand, ii multumesc celei care mi-a demonstrat ca nu am pic de cultura muzicala :lol:.

In alta ordine de idei, va implor, spuneti-mi ca maine, circula metroul!

Iti mai pasa?

Ati sesizat ca exista o lege nescrisa, dar general valabila, care spune ca atat femeile cat si barbatii se schimba pe parcursul unei relatii?

Si nu ma refer la sentimente, desi schimbarea e vizibila si la noi, dar in special la sexul frumos.

E vorba de felul in care ne ingrijim de aspectul nostru dupa ce relatia s-a stabilizat intr-un fel.

Cand suntem singuri sau mai ales atunci cand incercam sa impresionam pe cineva, suntem atenti la cel mai mic detaliu. De la o suvita de par la cum ne sta gulerul, totul capata o importanta deosebita. Te barbieresti cu regularitate si ele au intotdeauna parul perfect, pana la un moment, cand…

Apare o falsa certitudine ca persoana respectiva iti apartine si incepe sa-ti pese din ce in ce mai putin de felul in care arati. Astazi ti-a fost lene sa-ti aranjezi parul, ea nu si-a facut unghiile, iei repede un tricou necalcat, ea a uitat de masca aia, care ii facea pielea atat de frumoasa, dar de ce?

De ce aveti senzatia ca acum, nimic din toate acestea nu mai conteaza? Aveti grija, poate maine, persoana pe care o vedeti atat de importanta in viata voastra, va disparea si cu siguranta nu o sa gasiti raspunsul la intrebarea de ce.

%d blogeri au apreciat asta: