Penis vs. Vagin

Desi tehnic vorbind, scorul luptei e intotdeauna egal, nu e absolut niciodata.

In primul rand, tot circul cu agatarea si cucerirea femeii, foarte dragut de altfel, e un procedeu fals.

Orice carici respectabil ar trebui sa stie ca femeia alege intotdeauna. Daca nu vine ea la tine, trimite priviri, daca nu trimite priviri stie exact cum trebuie sa se poarte in preajma ta. Suntem doar rate pe lac si ele stiu sa vaneze al dracului de bine. Ele detin controlul si te fac sa te simti prost daca nu faci ce isi doresc sau ceea ce cred ele ca e mai bine, astfel incat sa cedezi si sa le faci pe plac.

In alta ordine de idei, ele sunt cele sensibile, sexul frumos. Noi, niste labagii marlani, dam pe gat shoturi cu tuica si injuram cand ne jucam online. Ma rog, cine ar vrea sa iasa cu una care da o bere pe gat si ragaie satisfacuta, dar ideea asta de putere si de control fizic e iar falsa. Pe sistemul “trick me once, shame on you; trick me twice, shame on me” consider ca atunci cand barbatul te-a altoit o data asta e viata, iti strangi lucrurile si dispari, dar daca ii permiti sa o faca si a doua oara, esti chiar proasta si nici nu poate sa-mi fie mila de tine.

Reviste pentru femei, masina perfecta pentru ea, telefoane mobile de dama. Te duci la chioscul de ziare si pentru barbati gasesti: 1 revista relevanta cu masini, 1 revista relevanta cu tate, 1 revista relevanta cu piele si o revista relevanta porno. Pentru femei sunt cel putin 30 de reviste, niciodata relevante, dar cine sunt eu sa le inteleg nevoile?

Un lucru e sigur, scorul e un zdrobitor 3 – o in favoarea vaginului.

Pulile mele, oricat de greu e meciul asta de inteles, un lucru e sigur: le iubim. Si niciun statut prestabilit nu o sa schimbe asta vreodata.

PS: Perfu, inductia matematica nu functioneaza in cazul tau . Fata, omul se gandeste ca o ia in cur cand trage o laba!

Hi haterz!

Pentru cei care vin aici ca sa ma suga de pula : pofta buna!

Vand tigari ieftine!

Pe cuvantul meu de onoare, eu nu mai pot sa traiesc cu fumatorii amatori (pentru ca cei pro nu fumeaza orice) de langa mine. Nu ma deranja fumul si nu ma deranja nici mirosul, dar acum vremurile bune au apus. Criza economica si scumpirea tigarilor a dus cumva la schimbarea preferintelor consumatorilor. Erati atat de simpatici fumand Kent si Dunhill. Pana cand intr-o zi ati avut o revelatie: hai sa cumparam tigari de contrabanda. Ce conteaza ca put? Ce conteaza ca-s iuti? Sunt ieftine, vere!

Trai-v-ar mamele, daca nu va e mila de voi cand fumati Kiss, fie-va de mine.

PS : Poftim promovare. Direct de pe Okazii:

“Buna Ziua Intai sa prezint ce vand

Tigari superslims Kiss  -sunt niste tigari cu armome diferite .Fie ca esti baiat sau fata poti Fuma tigarile kiss ele fiind unisex . Ca baiat cand esti la o intalnire cu o fata e ceva frumos sa nu mirosi a tigara si sa mirosi a capshuni de exemplu pe femei le inebuneste asta. SUnt foarte elegante si placute la gust iar pretul fiind unul foarte bun 6 lei pe pachet

Arome Capshuni -dream-energy-Mar-MEnthol
Fiecare aroma are trasatura ei inparte
La peste 2 cartoane fac reducere : las pachetul la 5,5″

Leapsa, coaie!

Leapsa vine de aici. Sa traiesti maestre!

(1) Dacă într-o zi te-ai trezi că ai celălalt sex, care ar fi al doilea lucru pe care l-ai face?

Daca m-as trezi cu pizda, primul lucru pe care l-as face ar fi sa-mi bag degetele in ea. Al doilea lucru ar fi sa le miros.

(2) Care este primul cuvânt care îţi vine în momentul în care îl vezi pe Emil Boc?

Piticu’. Asta e primul. Constructia e : Pitcu’ porno.

(3) Când faci biluţe de muci, cum preferi să te descotoroseşti de ele: bobârnac sau lipit pe unde apuci?

Bobarnac, clar. Sa le lipesti e scarbos :lol: .

(4) Flacăra violet este: a) Fuchsia; b) Cyclam; c) Magenta?

Magenta.

(5) Ce reacţie ai avut la cel mai recent incident de tip ,,nimerit cealaltă gaură”?

Ca-n reclama. Puuu, ce urat miroase!

(6) Dacă te-ai pişa pe o statuie, a cui ar fi? (Este esenţial să fie mort şi să aibă statuie!) Şi ce ai ,,ura” în acel moment?

Ma-s pisa pe statuia lui Mihai Eminescu. As ura : Pe la cuiburi se aduna, noapte buna!

(7) Fără gugăl, spune (dă-ți cu părerea) în ce judeţe sunt localitățile Sculeni și Mădulari?

Sculeni trebuie sa fie in Olt, Madulari probabil in Arges.

(8) Dacă te-ar tăia o căcare infernală, tu fiind la 4 metri într-un cireş, te-ai căca de-acolo sau ţi-ai risca viaţa să cobori cu privirea înceţoşată şi spasme musculare?

Ma cac de acolo, esti nebun?!

(9) Presupunând că ai face doi copiii (băiat și fată), dacă ar fi să le nenorocești copilăria (eventual viața), care ar fi numele cu care i-ai boteza?

Baiatul : Damian, fata: Jaqueline.

(10) Te trezeşti gol-puşcă lângă idolul tău de sex opus, la fel de gol ca şi tine: Donatella Versace (pentru băieţi) sau lângă Vasile Blaga (pentru fete). Ce faci? Pe unde mai scoţi cămaşa?

O fut pe Donatella pana ii iese colagenul prin toti porii. Pentru Gianni. Apropo, camasa e din colectia de anul asta?

(11) Cum reacţionezi când te băşeşti în cadă?

Ma amuz teribil. Dau o data din palme si rad multumit.

(12) Spune un cuvânt care să definească majoritatea absolut covârşitoare a femeilor.

Curve.

(13) Sunt moldoveni: a) buzoienii; b) sucevenii; c) brăilenii?

b) sucevenii.

(14) Dacă ar fi să legi un manelizd și să-i scoți ochii, care ar fi primele 3 melodii CARE i le-ai „da” să le asculte? (Link!)

I-as da ce-i place, il torturez pe muzica lui.

(15) Dacă ai fi un condor… în capul cui te-ai căca din tot sufletul?

Uneia de pe covorul rosu la Oscaruri.

(16) Completaţi gheapul: ,,Frumuseţea e trecătoare. ______ e veşnică!”

Frumuseţea e trecătoare. SIDA e veşnică!

(17) Asemuieşte-i cu câte un animal pe Andreea Marin, Ştefan Băşinică JR, Șerban Huidu, Anna Lesko și Mihai Morar!

Andreea Marin – Vita.

Stefan Banica jr. – Armasar.

Serban Huidu – Babuin.

Anna Lesko – Calugarita.

Mihai Morar – Caine.

(18) Suptul pulii este romantic sau hrănitor?

Cate putin din ambele presuspun.

(19) Nicolae Guţă sau Florin Salam?

Florin Salam, fara sa stau pe ganduri nici macar o secunda.

(20) Lepşele un soi de distracţie pentru trepanaţi. Da sau nu?

Normal ca da!

Pate de slanina

Dupa ce mi-am chinuit copilaria mancand pate de ficat din grasime, cei de la Pate Sibiu s-au gandit ca un pate de gasca nu e pate de gasca daca contine 70% slanina de porc. Ai dracu’, tare perspicace mai sunteti.

Anca Turcasiu mananca cacat sanatos

Ma uitam la televizor si o vad pe Anca Turcasiu incercand sa ne convinga sa mancam sanatos, sa ne crestem copiii sanatos si sa facem sport. Toate bune si frumoase pana cand ne spune la ce face reclama. Margarina Delma.

Auzi scumpa mea, tu, cea care iti intretii familia intr-un stil de viata sanatos, ii dai margarina copilului tau?

Nu, nu mancati margarina, doar pentru ca ati fute-o pe Anca Turcasiu.

Mutu dopat pentru a doua oara?

Nu aveam de gand sa scriu in seara asta, dar cateva stiri m-au scos din minti.

DOPÁ, dopez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) administra (în mod nepermis) substanțe chimice stimulatoare spre a obține temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale, într-o întrecere sportivă. – Din fr. doper.

Deci sa incepem cu acest aspect pentru domnul Cristian Tudor Popescu, vedea-mi-ar pula in ciorba.

Dansul (si in iaurt) spunea ca nu este surprins deoarece Mutu este obisnuit sa triseze. Ma, sa moara ma-ta?

In primul scandal, la Chelsea, a fost gasit pozitiv pentru cocaina. Acum sa nu-mi fie cu pacat, dar ma indoiesc ca a existat o marire a randamentului sau pe teren. In pizdele fetelor care roiau in jurul lui in acea perioada, poate. In orice caz, ultimul lucru la care s-a gandit cand a tras pe nas a fost randamentul sportiv.

Acum, desi nu exista foarte multe informatii confirmate, ci mai degraba tot felul de speculatii, se pare ca e vorba de o pastila de slabit, a carei substanta a fost interzisa acum 10 zile.

Sibutramina, substanţa activă din medicamentul Lindaxa, aparţine unui grup de medicamente utilizate în tratamentul obezităţii, care cresc senzaţia de saţietate şi, în acelaşi timp, cresc producţia de energie a organismului. Prin aceasta ajută la scăderea masei corporale a pacientului împreună cu dieta şi exerciţiul fizic.

Varianta 1 – A luat ceva vreme, dar nu a aflat in timp util ca a fost interzisa, ceea ce mi se pare putin cam greu de crezut. Adica esti destul de inteligent sa folosesti o substanta care nu este cautata, dar in acelasi timp indeajuns de prost astfel incat timp de mai mult de o saptamana sa nu afli ca a fost interzisa.

Varianta 2 (cea speculata in mass-media) – Mama sa i-ar fi dat chiar de ziua sa o pastila pe care atat ea, cat si sora lui Mutu o foloseau pentru slabit.

Acum, trebuie sa fi cretin sa spui ca UN sportiv de performanta nu foloseste substante care sa il ajute. Indiferent de sport, mai ales la nivel inalt, unde banii nu sunt o grija, vei gasi tot felul de metode mai mult sau mai putin “corecte” prin care sportivii sa-si mareasca performantele. Daca nu vorbim de ziua meciului, vorbim de antrenamente, daca nu vorbim de antrenamente vorbim de viata de zi cu zi. Inca o lamurire pentru valurile de tembeli de pe internet: steroizii nu sunt singurele substante din care un sportiv poate obtine beneficii.

In orice caz, domnule CTP, Mutu nu este obisnuit sa triseze, iar daca a facut-o acum, in ciuda greselii din trecut, probabil va fi pedepsit. Puteti sa dormiti in pace.

Apoi, tot marele om al natiunii, anume CTP, spune ca Mutu isi petrece viata intr-un stil, citez: “mafiotic” (ziaristul pulii mele, daca gasesti cuvantul asta in dex, ai un premiu de la mine) in tot felul de, citez: “carciumi si bombe”.

Baaa, m-ai spart. E intuneric in mintea ta, te inteleg. Ai putea, daca vrei, bineinteles, sa te documentezi putin si sa vezi unde isi petrece Mutu, vancatele, de exemplu. Si in compania cui. Desigur, dumneavoastra ati prefera o companie selecta, de intelectuali, dar pentru mine, o vacanta in Tenerife, cu balonul de aur Cannavaro sau alaturi de capitanul Barcelonei, Puyol, suna destul de bine.

Poate o sa revin la acest subiect dupa ce se linistesc apele si sunt lamurite aspectele neclare.

De la domnii care v-au prezentat chilotii cu tel

Cel mai bun sketch Happyfish din ultima vreme. Translatorul m-a facut sa rad cu lacrimi :D .

No me digas bye-bye

Un milion aici, un milion acolo. Am ajuns la concluzia ca am nevoie de un asistent personal. Nu de unul care sa imi verfice agenda si sa imi sune dusmanii. Unul cu un rol mult mai important. In fiecare seara imi iau paharul cu vitamine, dupa mine in baie (am descoperit o mai buna asimilare daca in timpul adminstrarii te pisi) si il las pe masina de spalat. Ieri erau nici mai mult, nici mai putin de 4 pahare acolo. Arata ca un bar la 6 dimineata.

***

Nu sunt foarte sigur ca o sa reusesc, dar vreau si eu ceva de pe Lockerz. Daca vreti va trimit invitatii. Eu va scarpin pe spate, voi ma scarpinati pe mine… Pula mea, intelegeti voi.

***

De ce plang femeile?

De cele mai multe ori, de proaste. Daca nu e asta, se vede grasa, a mintit-o iubitul, sau Cabral nu mai apare in sezonul 2 din Aniela.

***

Miercuri am vazut unul dintre cele mai frumoase lucruri din viata mea. Am iesit din casa pe la 7 fara 10 dimineata si m-a izbit peisajul incredibil. Am vazut rasaritul, intr-o dimineata senina de iarna, printre crengile copacilor inzapeziti. A fost epic.

*Pentru cei care considera asta gay, ar trebuie sa considere mai degraba ca tatii lor sunt partari si ca ei au aparut din greseala.

***

Tot in cursul saptamanii acesteia, am facut una dintre cele mai bune comparatii posibile.

Diferenta dintre herpes genital si un om care se baga in seama cu forta.

E simplu. As alege in fiecare zi herpesul genital. Vine pe neasteptate, dar apare si dispare. Nu poti spune acelasi lucru despre o persoana fara simtul ridicolului.

***

In alta ordine de idei. Am consumat vreo 3 litri de cola in doua zile. Pot sa empatizez cu drogatii. Inteleg cum e sa ai un kick care sa te ajute sa treci prin zi. Din pacate, ma inteapa inima.

Nu am murit

Maine revenim in forta cu ultimele mele ganduri: de ce am nevoie de un asistent personal, cum faci avere pe Lockerz (avem si invitatii), de ce plang femeile, cum e iarna in Bucuresti si de ce traiul cu herpes genital, e probabil mai usor decat unul alaturi de persoane care se baga in seama cu forcepsul.

Jean nu va pupa, noapte buna.